Dosarul lui Radu Mazăre, amânat a opta oară

Dosarul lui Radu Mazăre, amânat a opta oară
Publicat: 27/05/2014, 15:37
Actualizat: 02/03/2019, 15:57

Procurorul a cerut instanței amendarea expertului, pentru că a trecut mai mult de un an de când a fost dispusă această expertiză. Solicitare a fost însă respinsă de Curtea de Apel București.

Judecătorii Curții de Apel București au respins și cererea avocaților de acordare a unui termen peste trei luni, astfel încât până atunci să fie finalizată expertiza.

Instanța a dispus ca următorul termen de judecată să aibă loc în 1 iulie, când expertul va trebui să depună la dosar raportul privind terenurile vizate.

Aceasta este cea de-a opta amânare în dosar din cauza lipsei raportului de expertiză topo-cadastrală.

Primarul Radu Mazăre a fost trimis în judecată de DNA în 28 octombrie 2008, alături de 36 de persoane, între care foști și actuali funcționari din Primăria Constanța și Oficiul de Cadastru, mandatari și notari publici, în dosarul privind atribuirea nelegală a unor terenuri.

Prejudiciul în această cauză a fost estimat la aproximativ 114 milioane de euro, din care 77,77 milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului și 36,16 milioane de euro în dauna municipiului Constanța, potrivit DNA.

În acest dosar, alături de Radu Mazăre sunt judecați Nicușor Daniel Constantinescu – președintele Consiliului Județean Constanța, fost consilier municipal, Constantin Racu – fost director al Direcției Administrație Publică, Daniela Ramona Dospinescu – directorul Direcției Patrimoniu, Ion Marica – directorul Direcției Tehnic Investiții, Dan Miron – fost consilier municipal, Cristian Tălpău și Nora Alina Chircă – consilieri juridici, precum și Bogdan Ghițulescu – fost consilier juridic.

De asemenea, au fost trimiși în judecată Andrei Sozanski, Grațiela Rusu, Gabriela Radu, Claudia Cealera, funcționari din Primăria Constanța, precum și Luminița Călătoru și Silvia Stanciu – funcționare în cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța, precum și mandatari, moștenitori ai persoanelor îndreptățite – Elena Ștefănescu și Laura Mariana Leșe -, cesionarii cumpărători de drepturi succesorale și interpușii cumpărători de terenuri.

Cele 37 de persoane sunt acuzate că au încălcat Legea 10/2001 privind persoanele îndreptățite la restituire, termenul de depunere a cererilor, indisponibilizarea bunurilor restituibile în natură, competența de soluționare a cererilor de restituire, întinderea suprafeței revendicate.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Motivul pentru care un român nu mai are voie să calce timp de un an...
Gabi Bădălău, decizie RADICALĂ după ce a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu! Ce urmează să...
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
Anchetă în Timiș după ce, în spațiul public, au apărut informații că o tânără s-ar...
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național...
VIDEO. Momentul în care cântăreața greacă Marinella se prăbușește pe scenă. Artista a suferit un...
Acuzații de „blat” la adresa Antena 1, după ce Nicolai Tand și Sorin Brotnei au...
Mihaela Rădulescu, apariție de infarct la 55 de ani. Decolteul uriaș a făcut victime! Fanii...
Debit triplu pe Dunăre şi Cod Roşu de ploi adus de ciclonul Ashley. Când se...
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de...
Parada de 1 decembrie 2024 ar putea fi mutată în altă zi! Care este motivul...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
🔥 Preț bun la Dacia Duster III! Descoperă reducerile și dotările!
Premierul Marii Britanii se va întâlni cu Ursula von der Leyen pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu...
Ultimele zile de PACE și primele zile de război în Europa
Pedeapsă pentru Băsescu. Fostul președinte al României NU a scăpat nepedepsit
Trucuri pentru curățat husa de la telefon. Cum devine impecabilă
Ce a putut să facă un român la ușa apartamentului său, pe scara blocului. Ceilalți...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A renunțat Flick la prieteni pentru relație? „Eram văzut ca eternul burlac, petrecăreț. Eram petrecărețul...
Surpriză de neuitat pentru Livia Eftimie! Cum i-a celebrat Spike ziua de naștere
BANCUL ZILEI. Bubulina către Bulă: - Să nu se însoare cu proasta aceea!
Joe Biden a promis că va da Ucrainei „ultimul cent” înainte să plece de la...